Bengal

Origini

Pisica bengaleza este o rasa hibrid, obtinuta relativ recent (in America anilor ’70 – ’80), prin incrucisarea pisicii leopard asiatice (ALC) cu pisica domestica. Aparitia acestei rase i se datoreaza in principal lui Jean Sugden Mill, care prin eforturi sustinute a obtinut o combinatie ideala intre frumusetea desavarsita a pisicii salbatice, si temperamentul perfect sociabil al pisicii domestice. De atunci, rasa a fost incontinuu imbunatatita prin selectarea atenta a partenerilor, pisicile din rasa bengal fiind considerate a fi pe deplin domesticite incepand cu cea de-a patra generatie (numita si “F4” in literatura de specialitate) departare de stramosul lor, pisica leopard asiatica, numele de “Bengaleza” provenind de la “Felis Bengalensis”, numele stiintific al acesteia.

Aspect fizic

Blana. Primul lucru care se face remarcat in cazul pisicii bengaleze este blana sa extraordinara, atat ca aspect (asemanarea cu un leopard in miniatura fiind izbitoare), cat si din punctul de vedere al consistentei (blana scurta, foarte moale si matasoasa, fara subpar, care in cazul anumitor exemplare destul de rare straluceste in lumina datorita unei gene “glitter”). In cazul bengalezelor, exista doua modele de baza ale blanii, varietatea cu pete (“spotted”, cea mai des intalnita) si respectiv cea marmorata (“marbled”), culorile cele mai frecvente fiind maro inchis sau negru pe fond crem sau maro deschis in nuante calde, care uneori merg spre roscat sau chiar portocaliu (“black spotted” sau “brown spotted” in cazul varietatii cu pete). Intalnim in multe cazuri si rozetele, sub forma unor pete mai inchise la culoare decat fondul blanii, cu un contur clar, distinct, cel mai adesea de culoare neagra sau maro inchis. De asemenea, alte varietati de culoare recunoscute in FIFe sunt si “snow” / “seal mink” / “seal sepia” (pete mai inchise la culoare pe fond foarte deschis, caz in care ochii sunt de culoare albastra sau turcoaz) si “silver” (varietate recunoscuta deocamdata doar in TICA). In cazuri foarte rare si recent aparute, putem intalni si bengaleze negre integral, numite si “melanistice”, remarcabile prin suprapunerea unor pete negre pe fond negru, vizibile doar dintr-un anumit unghi. Fiind vorba de o rasa destul de noua, culorile recunoscute evolueaza de la an la an, imbogatind paleta coloristica a acestor superbe feline.

Talie. Bengalezele sunt de obicei destul de masive, cu osatura robusta si solduri relativ inalte, masculii cantarind in medie intre 4.5 si 6.5 kg, iar femelele – intre 3.5 si 5.5 kg. Cu toate acestea, aspectul pe ansamblu este suplu, atletic si musculos, aparent salbatic, in perfecta concordanta cu temperamentul lor agil. Labele din spate sunt usor mai lungi decat cele din fata, cu pernute asortate culorii dominante. Coada este subtire, de lungime medie. Capul este destul de mic comparativ cu corpul, cu ochi mari si ovali (verzi, caprui si aurii, sau albastri si turcoaz, in concordanta cu culoarea blanii) si urechi mici, reminiscenta a mostenirii lor salbatice. Nasul este bine dezvoltat, cu un stop pronuntat si pometi proeminenti.

Intretinere. Bengalezele nu sunt deloc pretentioase la acest capitol, pentru blana lor scurta, matasoasa si fara subpar fiind necesara doar perierea ocazionala, si este recomandat taiatul ghearelor o data la doua saptamani. Sunt pisici pentru care se recomanda traiul exclusiv in interior, avand in vedere ca le lipseste protectia impotriva frigului si ca sunt predispuse la accidente din cauza temperamentului activ si curios. Pot fi insa plimbati in exterior, cand vremea o permite, intr-o maniera controlata: cu ham si zgarda atasata, si cu atentie! Spre deosebire de majoritatea pisicilor, adora apa si le place sa se joace si sa se bucure de ea, astfel incat din cand in cand o baie (cu sau fara sampon special pentru pisici!) este privita mai mult ca o activitate distractiva decat ca o necesitate. Si, cum nu le lipseste deloc spiritul de aventura, se vor auto-invita sub dus alturi de stapan cel putin o data, daca vor gasi o usa deschisa…..

Temperament

Aspectul extraordinar al bengalezelor capteaza imediat atentia si din acest motiv abia in plan secundar sunt observate calitatile temperamentale indiscutabile, evidente si unice ale acestei pisici: deosebit de inteligenta, curioasa, energica, activa si mai ales iubitoare si atasata de stapan.

Daca din punctul de vedere al ingrijirii pretentiilor lor sunt cat se poate de minimaliste, in ceea ce priveste atentia de care au nevoie, lucrurile stau putin diferit. Bengalezele sunt vocale (mieunatul loc aduce cateodata a latrat!), au personalitate pe care reusesc sa si-o impuna, si nu se multumesc cu jumatati de masura: isi ofera dragostea neconditionata stapanului si pretind de la acesta prietenie, timp de calitate petrecut impreuna si disponibilitatea de a construi o relatie pe termen lung.

Bengalezele sunt recomandate in special famiilor care au experienta in ceea ce priveste viata alaturi de o pisica, ba chiar accepta cu bucurie si existenta unor alte animale de companie in casa, in special caini, cu care se inteleg de minune. In cazul convietuirii cu alte pisici, nu incape nicio indoiala ca bengaleza va fi pisica dominanta din casa si va “face regulile”, insa le va “dicta” cu atata dragalasenie, incat va fi iubita si respectata pentru personalitatea ei.

Stapanii ideali pentru bengaleze sunt cuplurile tinere cu sau fara copii, cu un stil de viata activ si cu diverse hobby-uri in timpul liber: bengalezele vor adora sa-si insoteasca stapanii in orice activitate intreprinsa de acestia, pot fi dresate cu usurinta (intotdeauna prin asocieri pozitive: recompense gustoase, mangaiat, joaca, si nu prin pedepse!) si pot fi invatate sa faca tot felul de trucuri, spre amuzamentul auditoriului in centrul caruia bengalezele se plaseaza cu placere. Sunt perfecte si pentru familiile cu copii mai ales datorita veseliei si energiei inepuizabile cu care sunt inzestrate.

Se poate spune despre bengaleze ca sunt suflete de caine in corpuri de pisici: sunt afectuoase, loiale si contrar prejudecatilor legate de pisici in general, se ataseaza pe viata de stapanii lor, mergand pana la a suferi atunci cand sunt despartite de acesta pentru perioade mai lungi. Deseori adora sa se cuibareasca si sa doarma alaturi de stapani, aducand cu ele pace si relaxare in intreaga familie. Datorita agilitatii lor naturale deosebite si temperamentului activ, adora sa se catere pe locurile cele mai inalte si aparent inaccesibile, de unde vor domina incantate intreaga incapere. Au nevoie de activitati care sa le consume energia si sa le incurajeze pofta de joaca, dar si de jucarii care sa le stimuleze inteligenta nativa si sa le tina mintea ocupata. Trebuie tratate intotdeauna intr-o maniera pozitiva si echilibrata, cu blandete si calm, iubite si considerate ca fiind parteneri egali si nu simple animale de companie.

Sanatate

Bengalezele sunt pisici sanatoase, fara probleme notabile (nu exista analize obligatorii, genetice sau de alta natura, care trebuie facute pisicilor din aceasta rasa), dar numai sub rezerva provenientei lor de la un crescator responsabil. Informatii suplimentare pot fi obtinute de la crescatori si in cadrul expozitiilor feline organizate de clubul SofistiCAT, acestea fiind un bun prilej de a vedea un exemplar valoros al rasei.Majoritatea crescatorilor responsabili isi testeaza insa cu regularitate pisicile reproducatoare pentru HCM (cardiomiopatie hipertrofica, pentru care nu exista teste genetice in cazul bengalezelor, nefiind predispuse ca rasa la aceasta boala, diagnosticarea facandu-se doar prin ecocardiografie) si PK Def (deficienta de piruvat – o forma de anemie cu afectarea ficatului, ca urmare a secretiei deficitare a unei enzime, diagnosticabila prin analize genetice). Tot in cazul acestora, optional, se recomanda consult oftalmologic periodic pentru excluderea cataractei, si radiografie pentru a exclude displazia de sold sau luxatia genunchilor.

Spre deosebire de alte rase de pisici, se pare ca bengalezele sunt aparent imune la leucemia felina, ceea ce a condus la includerea lor in diverse studii legate de o mai buna cunoastere a patologiei acestei boli. In cazul nedorit al unor eventuale operatii, trebuie avuta in vedere sensibilitatea usor crescuta fata de celelalte rase, a bengalezelor la substantele anestezice: medicul veterinar trebuie atentionat asupra acestui fapt, pentru a avea in vedere o monitorizare putin mai atenta din acest punct de vedere astfel incat sa se evite potentialele complicatii.

Fiind o rasa hibrid, bengalezele nu pot fi imperecheate decat intre ele, de unde si importanta deosebita care trebuie acordata alegerii unui exemplar cu pedigree, putandu-si astfel demonstra provenienta certa. Pedigree-ul nu este un moft, este necesitatea si garantia pe care fiecare stapan de pisica trebuie sa o aiba in legatura cu provenienta acesteia. Nimic nu este mai periculos decat o pisica descrisa ca fiind “de rasa”, care nu are insa pedigree, pentru ca in lipsa cunostintelor de specialitate si in contextul incrucisarilor necontrolate, pisica respectiva poate mosteni de la parinti (care deseori mai pot fi si inruditi!) defecte genetice imposibil de controlat si cu efecte devastatoare in timp.

Daca ne dorim o pisica, putem alege o pisica de rasa cu pedigree, care ne ofera garantia unui standard al rasei si despre care putem afla detalii legate de parinti, sau putem alege sa adoptam o pisica abandonata, care desi nu va avea pedigree, ne va iubi la fel de mult si va fi rezistenta in fata diverselor boli prin insasi imunitatea si selectia naturala care a ajutat-o sa supravietuiasca pana la momentul adoptiei. Dar cea mai mare greseala pe care o putem face este sa alegem varianta de mijloc dintre aceste doua optiuni, si anume sa achizitionam o pisica dintr-un pet shop sau de pe un site de anunturi, fara sa stim provenienta atestata a acesteia, conditiile de viata anterioara si fara sa avem cel putin premisele unei vieti lungi si sanatoase alaturi de familia noastra.

Concluzii

Pe ansamblu, convietuirea cu o bengaleza este spectaculoasa si provocatoare in acelasi timp. Ea isi va aduce in relatia cu oamenii ei intreaga paleta de entuziasm, veselie, afectiune si loialitate de care este capabila. Viata nu va mai fi niciodata la fel: se va implica in activitatile casei, va descreti frunti si la finalul unei zile obositoare o vom regasi torcand gutural, inconfundabil, in urechile oamenilor devotati ei. Odata formata legatura de incredere cu acestia, va fi indestructibila si va constitui o binecuvantare pentru cei aflati in preajma ei.

O bengaleza este un prieten meritat si apoi castigat pe viata

Mihaela Stancu & Madalin Tanase

Felisa WOW factor

www.wow-factor.ro

www.facebook.com/WOWfactorBengalCattery

 RO*ALL ABOUT SPOTS

Crescator de Bengal

Contact : Florin si Loredana Lazar (Baia Mare, Romania)

Telefon : 004 0765 329 349

Email : lazar_lore@yahoo.com

Website : www.bengal.ro

 RO*ZALI'S BENGAL

Crescator de Bengal

Contact : Rodica Zalinescu, Iasi, Romania

Telefon : 004 0724 500284

Email : contact@rozalisbengal.ro

Website : www.rozalisbengal.ro

 OF WOW FACTOR*RO

Felisa of WOW FACTOR*RO

Contact: Mihaela Stancu & Madalin Tanase, Bucuresti, Romania

Telefon: +4 0744 816 348

E-mail: wow.factor.cattery@gmail.com

Website: www.wow-factor.ro

Facebook: WOW factor – Bengal Cattery

 

 RO*KAMPFKATZE

Felisa Ro*Kampkatze

email: moonchildlivia@yahoo.com

https://www.facebook.com/profile.php?id=100009447991201

 

 RO*WILD SPOTS

Crescator: Manuela SIlviu Ifteme

email: rcbkennel@yahoo.com

 RO*CARLA'S BENGAL

Crescator: Carla Albu

email: carlamalbu@gmail.com

 

 

 

 OF ATIREK*RO

Crescator de Bengal

Contact : Liliana Ciocoiu - Gura Humorului

Telefon : 0755105021

Email : contact@bengalcats.ro

Website : BengalCats (Facebook)

 

 

 OF BENGAMOON*RO

Crescator: Alexandru Isac, Bucuresti, Romania

Telefon: + 40 723 358 258

Email: alexandru_isac@yahoo.com

Website: www.bengalcat.ro , www.facebook.com/bengalcat.ro/?fref=ts